Oare indiferenta este o arma pe care noi singuri am inventat-o si de care ne folosim pentru a supravietui?
Am observat cu parere de rau ca indiferenta este in ziua de azi un mijloc de a trai,un mod de a ne hrani,o reactie naturala de protectie impotriva lumii in care ne-nvartim;bag de seama ca indiferenta s-a nascut din egoism si nepasare,din ignoranta si minciuna,din umilinta.
Poate ca ar trebui sa reflectam un pic asupra noastra,asupra existentei noastre si a ceea ce ne dorim de la viata.Chiar ne place atat de mult sa fim indiferenti unii cu ceilalti,ne face sa ne simtim mai bine,mai fericiti si impliniti?
De multe ori privim spre oameni dar nu la oameni,am incercat sa ne uitam, macar, catusi de putin in ochii lor ?Nu,pentru ca suntem prea ocupati cu noi insine , cu imaginea reflectata de oglinda in care ne privim si uitam cu deavarsire sa ne aruncam masca la cos.
Te oferi sa ajuti un baietel la nevoie,faci o mica donatie in bani si esti dispus sa-ti donezi premiul din cadrul concursului la care participi cu cea mai mare placere si credinta , iar in momentul in care ceri ajutorul pentru infaptuirea acestui gest atat de omenesc la urma urmei,esti lovit de indiferenta celor din jur care se dau drept salvatori,ba mai mult ajungi sa fi tratat si cu sarcasm ( multumesc desigur celor pentru sustinere ).
Unde este partea noastra umana?Ne lipseste cu desavarsire?Ne nastem indiferenti sau ne-o cultivam de-a lungul vietii?
O alta dimineata,o alta zi plina de nepasare…
Mergem pe strada atat de nepasatori,un batranel te roaga sa-l ajuti in traversarea strazii,nu vede,este orb dar desigur ca tu,plin de reprosuri si cuvinte de ocara ii intorci spatele,timpul tau este prea pretios pentru un asemenea gest.Oare cine este cu adevarat orb?Tu sau batranelul?Ne-am uitat identitatea,am avut-o macar?
O noua zi,un alt act de indiferenta.
O femeie insarcinata asteapta in statia de autobus pe linia lui 23,o doamna trecuta de tinerete fumeaza destul de agresiv o tigara amaruie masurand-o din cap pana-n picioare.Soseste autobuzul,se urca!Inauntru este atat de aglomerat,aer inchis,caldura mare.O vad cu privirea cum se uita dupa un scaun liber,toate sunt ocupate,nimeni nu se ofera sa-i cedeze locul,ba mai mult o domnisoara se uita destul de urat la ea,probabil ii este teama ca-i va zice sa-i cedeze locul.In sfarsit,un domn din spatele autobuzului o zareste pe viitoarea mamica , ii face un semn discret si ii ofera locul.Ea ii multumeste gratios si-si mangaie duios burtica,parca am zarit si cum misca burtica,probabil ca si bebelusul era fericit ca mamica lui se odihnea linistita pe un scaun mult ravnit.
Ar fi multe de spus despre indiferenta,un capitol deschis oricand si oricui,nu zic ca eu nu sunt indiferenta,ba cred ca am fost si sunt de prea multe ori dar trebuie ne luptam cu ea ,ca sa nu-si puna amprenta pe noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu