Prietenie

De cand am plecat din tara mi-am pierdut foarte multi prieteni si poate cel mai dezamagitor e faptul ca mi-am pierdut prietenia din partea cui nu ma asteptam,mai ales ca preocuparile erau de o parte si de cealalta cam aceleasi.
Intotdeauna am nutrit speranta ca relatiile din copilarie,de pe bancile liceului sau a facultatii sunt mult mai durabile.Atunci,eram mereu disponibila,mult mai toleranta in relatiile cu cei din jur iar farmecul si entuziasmul tineretii ramane de neegalat iar prezentul ma face sa fiu nostalgica dupa vremurile de demult cand eram lipsita de griji,fara obligatii mari si mai ales ca nu devenisem " om mare ".
Nici nu stiu exact cand s-a schimbat totul si ce anume a dus la distantarea noastra,poate eu am gresit sau poate tu ai gresit sau poate vina se gaseste in egala masura de-o parte si de alta...
Au fost sublimi acei ani cand ne faceam planuri si promisiuni de a ramane mereu impreuna indiferent de orice obstacol din viata noastra,am mancat impreuna,am dormit impreuna,plangeam una pe umarul celeilalte,ne saream mereu in ajutor la nevoie,radeam impreuna,invatam si ne distram impreuna,ne impartaseam secrete si credeam ca asa va avea sa fie mereu,ne faceam planuri ca si copii nostri se vor juca impreuna iar noi ii vom supraveghea indeaproape sorbind increzatoare dintr-o ceasca de cafea;planuri utopice caci nu a durat prea mult si viata ne-a aratat si o alta fata a sa. 
La inceput a fost totul inca frumos,ne revedeam mereu la un an,doi cand reuseam sa ma reintorc in tara si reluam totul ca si cum nu ne vazusem de ieri.Am nadajduit ca va fi asa mereu dar treptat relatia s-a degradat,magia a disparut,adesea treceau perioade foarte lungi fara sa ne mai cautam si totul a culminat cand anul trecut reintoarsa in tara pentru nici macar 3 saptamani si in urma anumitor probleme personale,familiare , tu , draga prietena te-ai suparat amarnic pentru ca nu te-am vizitat si spunandu-ti ca am avut probleme la intoarcerea mea din tara nici macar nu m-ai intrebat despre ce anume era vorba sau in cel mai bun caz,stiind unde locuiesc puteai sa faci chiar tu pasul in a ma vizita si in nici un caz sa ma judeci mai tarziu.Asta e,poate nu mi-ai fost o prietena adevarata sau poate da,poate e mai bine asa,acum a ramas doar nostalgia vremurilor de demult,vremuri ce nu vor mai fi.
Cuvinte aruncate precum " o sa faci un copil rahitic pentru ca nu te ingrasi "(de parca sanatatea ta sau a copilului consta in ingrasare,nu-s decat mituri din popor caci realitatea e alta) dor mai mult ca orice tinand cont ca stiai ca am avut cateva probleme pe timpul sarcinii si multe altele...dar multumita Domnului,am un copil perfect pentru mine si oricum ar fi fost perfect in orice situatie.
Prietenii incep sa dispara atunci cand ori tu ori ei au alte scopuri in viata,alte interese si nu neaparat.Interesant este ca nu dispar imediat ci se intra intr-o perioada de tatonare,fiecare cu grupul lui de prieteni,ne mai intalnim cand si cand,dupa care urmeaza perioada de instrainare in care ne mai trimitem cate un mesaj din an in Paste,dam un telefon de Craciun,Paste,poate si zi aniversara,ne mai trimitem cate un mesaj pe mess dupa care ne spunem : " ce bine ne-am inteles,ce bine ne intelegeam,ce bine ca nu ne mai intelegem!"si respiram usurati ca ce-a fost s-a terminat.
Prietenii adevarati sunt aceia care stiu sa asculte,sunt aceia carora le poti spune of-ul fara sa li se para ca le incarci existenta,ca-i impovorezi.Eu am incercat sa fiu un astfel de prieten dar din pacate reversul medaliei a fost altul.
Cel mai bun prieten imi e sotul,cu el povestesc vrute si nevrute iar la final ne spunem " Doamne,ce bine ca ne-am gasit si ca ne avem unul pe altul"...si de mai mult chiar nu am nevoie.
Pe un site de socializare mi-am gasit cateva prietene de suflet si chiar daca nu le-am cunoscut inca live pot zice ca sunt mai mult decat minunate,m-au sfatuit si m-au incurajat intotdeauna,m-au laudat si m-au certat atunci cand am gresit...sper sa fie asa mereu !

Sa invatam impreuna!

Monica a fost imediat incantata de creioane colorate,carioci,pixuri mai traziu vom incerca si acuarelele,deocamdata ne multumim cu atat.Prima data,in jurul varstei de 1 an si 6 luni,cand a avut la indemana cateva carioci nu a facut altceva decat sa se mazgaleasca pe tot corpul,admirandu-se mai apoi in oglinda si ulterior cerandu-ne sa o spalam din cap pana-n picioare,era si cazul.
Chiar daca ii ofer o foaie A4,ea este mult mai incantata sa-si picteze manutele,piciorusele,burtica,sa-si puna amprenta pe fiecare perete,nescapand curat nici macar un coltisor.
O invat mereu cum sa deseneze,chiar daca momentan nu reuseste ceea ce este perfect normal pentru un copil de 1 an si 10 luni dar o vad atat de fericita cand ii iau manuta si desenam impreuna floricele,casute,pomisori,copii,etc.
Va prezint cateva mazgalituri pe pereti:

Zilele acestea m-am gandit sa-i desenez chiar eu pe pereti cifre si litere in diferite culori,forme geometrice si sa vad ce idei crete imi mai vin pe parcurs...sunt de parere ca daca le va vedea zilnic ii va fi mult mai usor si mai natural sa le invete,dandu-i astfel posibilitatea sa le atinga mereu si sa le si memoreze ca forma si nu doar ca pronuntie.
Acum,o vad foarte fascinata de cifre incercand sa le pronunte odata cu mine mai ales atunci cand preparam laptele de dimineata sau de seara numarand impreuna masurile de lapte praf .
Zice cu destula usurinta . unu,doi,cinci,sase si zece dar cum repetarea este mama invataturii insistam si repetam mereu in orice moment.

Ne-am hotarat,il vrem pe bebe doi in viata noastra !

Nu pot sa nu recunosc ca un pic ideea unui alt copil oareum ma inspaimanta si ma ingrijoreaza,nu e nicidecum usor sa o iei de la capat mai ales cand esti singura si fara nici cel mai mic ajutor,decat cel al sotului si mai ales atunci cand primul copil este inca atat de mititel pentru a intelege anumite lucruri si mai ales ca are nevoie de toata atentia noastra.
Oare vom reusi sa raspundem ambelor exigente?
In general,se spune ca-ti va fi mult mai usor cu un al doilea bebe caci deja ai experienta primului dar parca nu vreau nici sa ma imbat cu apa rece si sa cad in capcana de a crede ca totul va fi mult mai usor.Teoretic,sunt convinsa ca am experienta si indemanarea necesara dar practic,nu stiu...vom vedea la momentul respectiv dar ceea ce este cert e faptul ca suntem pregatiti sa-l intampinam in viata noastra,cu bratele deschise si pe cel de al doilea copilas.
Pe de alta parte,abia astept sa retraiesc momentele acelea unice,bucuria ca in pantecele tale o noua inima pulseaza,fericirea imensa care te cuprinde atunci cand il vezi pentru prima oara cuibarandu-se la pieptul tau protector.
Un fratior sau o surioara o va face pe Monica ultrafericita,se va simti si ea si noi intregiti,va avea alaturi de ea un partener/o partenera, pe care va putea conta neconditionat o viata intreaga.
De multe ori ne intrebam ce jucarie sa-i luam Monicai,cu ce sa o bucuram si mereu ne-am zis ca inca un copil o va face cea mai fericita de pe Pamant si nimic nu o va putea bucura decat venirea pe lume a unui fratior sau a unei surioare.
Cu siguranta,bebele ne va aduce schimbari majore,timpul si asa scurt va fi si mai mult diminuat,renuntarile vor fi si mai mari...Ma intreb daca voi avea puerea necesara,daca ma voi descurca,ma tem ca voi fi si mai obosita decat sunt acum...Imi doresc sa mai slabesc dar nu reusesc deloc,sport nu mai pot face caci sunt mult prea obosita pentru a mai reusi sa fac asa ceva,imi doresc o noua pereche de blugi dar mai bine ii cumpar copilului o pereche de blugi,imi doresc o rochie eleganta si niste sandale chic dar ajung la concluzia ca mai bine ii cumpar Monicai ceva frumos de imbracat,imi doresc sa iesim doar noi doi la un restaurant,sa vedem un film la cinema sau pur si simplu sa ne plimbam mana de mana,singurei,ratacind pe strazi...Unii poate vor zice ca-s aberatii,altii poate ma vor intelege dar uneori simt nevoia sa evadez departe de toti si de toate si sa fiu doar eu cu iubitul meu si nimeni si nimic din jur sa ma deranjeze.
Cine ar fi crezut?
Daca m-ati fi ascultat acum 10 ani eram ferm convinsa ca pentru mine cariera profesionala va prima pentru totdeauna dar , azi ma regasesc aici,gata sa ma dedic 100 % vietii de familie,facandu-mi planuri impreuna cu sotul meu in ceea ce priveste venirea pe lume al celui de al doilea copil si gata sa ma dedic carierei de mamica pentru a doua oara. 
Astept cu infrigurare si speranta mare momentul in care voi striga de bucurie : pentru a doua oara , sunt insarcinata !

A sosit vara !

Toata lumea se vaita de caldura,de canicula care i-a acaparat de parca ar fi cea mai mare tortura pentru ei.
Cea mai amuzanta,in schimb,este mama mea pe care nu reusesti sa o impaci in nici un chip,uraste iarna cu gerurile si nametii ei,uraste vara cu caldurile toride si insuportabile.
Eu,poate sunt un caz mai aparte ca multi altii,de altfel,dar nu pot sa zic decat ca o ador!
Simt ca renasc,ca sunt cea mai fericita femeie de pe Pamant,iubesc verdele,iubesc marea,nisipul,soarele.Ador sa stau intinsa la soare mai ceva ca o soparla,ador aramiul bronzului,mirosul si stralucirea lui,ador racoarea de seara si vantul ce-mi piaptana dezordonat pletele...
Imi place sa ma imbrac cat mai sumar si mai subtire,sa port incaltaminte lejera,sa mananc salate si fructe proaspete de sezon,mai ales cirese si pepene rosu.
Imi place cum miroase teiul,cum miros floricelele cu culorile lor apetisante iar mai presus de toate imi place cand ploua vara,sa umblu desculta prin ploaie,sa simt cum fiecare strop de ploaie se prelinge pe obrajii mei,imi place sa alerg prin ploaie si sa privesc curcubeul mai apoi,ador mirosul ploii de dupa si racoarea acesteia... 
Cum sa nu ador vara cand in luna lui august m-am nascut,cand tot in luna lui august am facut nunta si de asemeni tot in luna lui august am dat nastere celui mai frumos copil din lume !?