O mamica imperfecta dar fericita!

Scumpul meu bebelus,noi,viitorii tai parinti,mama si tata te-am dorit si asteptat nespus de mult si ne-am rugat mereu la Cer pentru ca dorinta cea mare sa ni se implineasca si iata,miracolul s-a infaptuit in luna lui noiembrie 2007 iar fericitul eveniment l-am aflat cu infrigurare pe data de 24 decembrie 2007,astfel Mos Craciun a intrat in casa noastra cu cel mai pretuit cadou : tu,copilul nostru !
Sunt insarcinata !Imi vine sa urlu si sa tip de bucurie,incredibil dar adevarat,la mia gravidanza è proprio mià !

Eram ferm convinsa ca atunci cand voi afla ca astept un copil imi voi astepta sotul,frumos, acasa,in fata unei lumanari,savurand impreuna o cina romantica si inchinand fericiti o cupa de sampanie dar n-a fost deloc asa caci cuprinsa de emotie,simteam cum inima imi zvacneste in piept si cu un tremur in glas imi sun sotul intr-o secunda.Nici nu va puteti inchipui cum era de fericit,nici el numai avea voce,cuvintele parca se pierdusera,nici numai stiam ce ziceam,eram amandoi intr-o euforie totala…

Si odata cu aflarea marelui eveniment au inceput sa-si faca simtite miile si miile de intrebari:Cand se va naste?Va fi baietel sau fetita?Care sunt examenele si controalele de facut?Cursurile de pregatire la nastere?Alimentatia?Daca ma ingras prea mult?Viata mea se va schimba?Copilul meu va fi sanatos?Voi naste usor sau greu?Vor exista complicatii?Ma voi descurca in noua mea viata?

Si uite asa au trecut cele 40 de saptamani cu bune si cu rele dar per total o sarcina usoara dusa cu succes pana la capat,imi amintesc prima ecografie,primele emotii care ma napadeau si bebelusul meu era atat de micut si de firav,nici nu-mi puteam imagina ca in mine exista o viata care masura dora 6 mm iar inimioara ii batea atat de repede si de puternic…iar,mai exat, dupa 40 de saptamani si 5 zile s-a nascut frumoasa noastra fetita,iar marele eveniment a rasunat imediat in randul parintilor,a neamurilor si a cunostintelor,pana si Statul a aflat de nasterea bebelusei noastre luand imediat act de acest lucru prin completarea actelor anagrafice si prin rasadirea unui copacel ce va purta numele fetitei noastre,Carla Monica,s-a nascut o noua fiinta ,un nou individ si-a facut aparitia printre noi,oamenii.
Bucuria vietii noastre , o bebelusa dragalasa care s-a nascut in data de 16 august 2008,la ora 6:42 dimineatza,intr-o frumoasa zi de sambata , cantarea 2.960 si avea o lungime de 48 cm.

Chiar si acum,dupa un an si doua luni de la naserea ei,cand scriu aceste randuri,amintirile imi sunt inca atat de proaspate.Parca si acum ma vad cum am venit intr-un suflu la spital,impreuna cu sotul meu si le spuneam cu emotie si disperare asistentelor de la spital ca voi naste chiar acum.Una din asistente ma ia in grija si-mi face monitorizarea,se vedea foarte clar ca nasterea era aproape,contractiile era destul de puternice dar inca suportabile.Petrica completa niste acte cand deodata sima ca nasterea e aproape,strig speriata dupa asistente,le vad atat de calme si de linistite iar eu ma simteam atat de bulversata,de pierduta si de panicata,ma deranja calmitatea lor si imi provoca agitatie si nervozitate.In fine,nici nu stiu cum,ma trezesc pe masa de nastere,durerile erau extrem de puternice iar eu vroiam sa nasc odata si sa scap de tot calvarul acela,tremuram,eram toata transpirata…dupa o jumatate de ora am nascut,deja eram usurata,durerile trecusera,fericirea era imensa,iubirea de nedescris iar la pieptul meu se odihnea atat de frumos dragul meu copilas.

La nasterea Monicutei a asistat si sotul meu si cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ,iata ca plin de emotie si fericire,sotul meu a fost acolo langa mine sa ma sustina intr-u totul,a fost perfect.
Eu si cu Petrica mangaiam asa de duios capusorul micut al Monicutei,era atat de gingasa si de cuminte iar noi atat de fericiti.
Participarea sotului meu la nasterea fetitei noastre nu a fost altceva decat cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care a putut sa mi-o ofere vreodata , un gest de pretuit si de pus la inima pentru totdeauna.Sunt tare mandra si fericita ca am un sot minunat pe care-l respect si-l iubesc cu toata fiinta mea;sunt in al noualea cer pentru ca am putut realiza amandoi,din toata dragostea noastra, cea mai de pret comoara.
Sunt bucuroasa ca pot alapta la san , cu toate ca toata aceasta etapa nu mi-a placut absolut deloc dar am facut-o pentru fetita mea cea scumpa caci am mers pe premisa ca legatura care se creeaza intre mama si fiica este una speciala,profunda si autentica,ma simt minunat atunci cand pot da bebelusei mele atentia necesara,linistea,singuranta si dragostea mea nespusa si nemarginita.
Laptele matern este un aliment unic si nu doar pentru particularitatile sale fizice,biochimice si nutritionale dar si pentru ca este un aliment”viu” care-si modifica compozitia de la o zi la alta ( in functie de alimentatia mea ), de fapt ceea ce vreau sa subliniez este ca la fiecare masa pentru bebelusa e ca si cum ar manca felul intai,felul doi si la final dulcele.
Zambetul copilului meu,surasul senin si frumos,atingerile lui,caldura corpului,primele incercari de a ganguri,fiecare etapa,fiecare “pas” pe care-l face bebelusul tau iti umple inima de bucurie,cand il vezi cum creste sub ochii tai,cand vezi cum iti cauta privirea,iti asculta vocea…Doamne,cata dragoste exista in inima mea,prioritatile mi s-au schimbat,acum ea este prioritatea numarul unu din viata mea,din viata noastra.


Te iubesc si te ador , scumpa mea Monica !